Mondial la Disneyland** Tricolorii vor evolua pentru medalii într-un loc special

Mondial la Disneyland** Tricolorii vor evolua pentru medalii într-un loc special
  • Publicat:
  • Actualizat:

„O competiție excepțională, într-o locație de excepție”, așa titrează site-ul oficial al Mondialului de haltere (5-13 noiembrie). Dacă francezii au găzduit în 2011, la celebra arenă Paris Bercy, atât CE de atletism, cât și CM de judo, pentru haltere au inovat. Au plasat competiția la 32 km de Orașul Luminilor, la granița dintre magie și vise, într-un parc fabulos: Disneyland.

„Am visat de multe ori să ajungem pe acolo și nu știm dacă ne-am fi permis vreodată”, ne spune unul dintre comeponenții lotului. Sportul i-a adus deseori pe mulți sportivi români în colțuri nebănuite, iar finalul din 2011 le-a pregătit o surpriză voinicilor de la haltere. Cu cine vor interacționa? Mickey Mouse, Minnie, Donald sau Pluto par coorganizatori ai unui festival sportiv țesut pe coordonatele copilăriei. Chiar dacă de multe ori fantasticul land e asociat cu o destinație de vis pentru petrecerea vacanței (e întins pe 20 km pătrați, beneficiază de 14 hoteluri), parcul deține și nenumărate săli care găzduiesc de multe ori spectacole, proiecții de filme, reuniuni de gală, banchete oficiale sau chiar întreceri sportive.

„Nu ne interesează distracția”

Iar ultimii români care au vizitat Disneylandul într-un cadru organizat au fost atleții, care în martie a.c. răspundeau invitației gazdelor de a ciocni un pahar de șampanie în cadrul banchetului ofical. Ștafeta a fost preluată acum de halterofili.

Lotul condus de fostul campion olimpic, Nicu Vlad, nu îl va avea în componență pe valorosul Ninel Miculescu, dar vor face deplasarea nume grele, precum Valeriu Calancea, Antoniu Buci sau Roxana Cocoș. „Fizic sunt bine, dar contează mult și starea în care mă voi afla la ora concursului. În principiu țintesc podiumul la stilul aruncat, specialitatea mea favorită, dar totul este posibil la Paris. Am aflat unde se va ține concursul, dar noi ne ducem să muncim și să luăm medalii, nu la distracție!”, ne-a declarat Calancea.

La ultimul CM, am cucerit patru medalii. Ninel Miculescu (69 kg) a „înțepat” bronzul la smuls și argintul la total, în timp ce Valeriu Calancea (94 kg) a luat aur la aruncat și bronz la total

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone interzise
ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone interzise
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Devine obligatoriu în România din 1 iulie. Decizie pentru proprietarii de locuințe
Devine obligatoriu în România din 1 iulie. Decizie pentru proprietarii de locuințe
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×